O nouă definiție

Să fii tânăr, să iubești șă să fii iubit: cele trei mici plăceri nevinovate ale tuturor, în special ale mele.

Cineva apropiat m-a întrebat când eram mai mică dacă iubesc și am răspuns involuntar că “Da!”, nici nu a fost nevoie să stau să mă gândesc vreun pic la răspuns; apoi m-a rugat să definesc în propriile mele cuvinte “iubirea”, ce înțeleg eu prin ea. Nu am putut răspunde.

Pentru un copil, iubirea este aceea când deși tu și sora ta aveți doar o ciocolată, o împărțiți tot timpul.

Pentru un părinte, iubirea se simte când copilul său vine vesel sau trist la el și îi mulțumeste, îl ia în brațe sau îi zâmbește fără vreun motiv.

Pentru mine, însă, iubirea este simplă. Dacă el este fericit, eu sunt fericită. A iubi înseamnă a oferi celuilalt o bucățică din tine pe care nu o poți lua înapoi, asta fără a-i cere ceva la schimb. Reciprocitatea depinde de amândoi. Desigur, iubirea este reală atunci când ambii oferă. Știu că îl iubesc când uneori încă am fluturi în stomac înainte să mă întâlnesc cu el, când reușește să mă facă să zâmbesc ca un copil la o bomboană doar uitându-se la mine, când își trece ușor mâna prin părul meu, când mă apreciază așa cum sunt și nu uită să-i mai alunece din când în când câte un compliment, când pot vorbi cu el despre cel mai aiurea subiect care îmi poate trece prin cap, când știu că și eu îl pot face să fie fericit, când știu că deși nu suntem perfecți separat, suntem perfecți unul lângă altul.

Pentru D,

                    Te iubesc.